Nu vrei sa te vaccinezi? Poate iti pui urmatoarea intrebare

Tocmai ce mi-am facut prima doza de vaccin. Nu muream de nerabdare sa imi introduca cineva un ac in mana, insa am toata increderea ca este un mic pas catre rezolvarea pandemiei. Nu am aceeasi incredere atunci cand vine vorba despre directia in care evolueaza societatea noastra. Peste tot pe facebook si prin ziare obscure gasesc teorii ale conspiratiei:

  • ba ca vor sa ne omoare prin vaccinare;
  • ba ca vor sa ne controleze 5G;
  • ba ca vor sa se imbogateasca de pe urma vanzarii de vaccinuri…

Cine sunt cei care vor?  Nimeni nu stie, insa exista o buna parte din populatie care crede intr-o forta oculta care vrea tot ceea ce e mai rau pentru oameni. Nu zic nu, nu zic nici da, insa pentru aceasta parte din populatie am o singura intrebare:

De ce ar vrea aceasta forta oculta sa ii omoare pe cei care se vaccineaza?

Din punctul meu de vedere, daca ar vrea cineva cu adevarat sa omoare o buna parte din populatie ar fi mult mai simplu sa plateasca o companie privata ( Coca Cola, Pepsi, etc ), sa introduca ceva otrava  cu actiune lenta in sucuri. Nu s-ar prinde nimeni.  Nu este singura varianta: salamurile, berea la pet, chipsurile si toate cacaturile pe care le bagam in noi constient ar putea fi gazde perfecte pentru instrumentul unui genocid.

In plus, statisticile arata ca persoanele care se vaccineaza sunt, in cea mai mare parte a lor, oameni tineri, cu studii medii sau superioare. Daca un guvern ar vrea sa isi omoare din populatie sau o oculta mondiala ar dori asta, nu si-ar omora forta de munca pentru a-i pastra in viata pe batrani, bolnavi si pe cei care le contesta orice miscare.. Toti astia din urma trebuie sa fie intretinuti, fiind de multe ori prea ocupati cu batranetea, boala sau datul aiurea din tastatura, incapabili sa munceasca.

O conspiratie mult mai plauzibila este urmatoarea :

Daca eu as fi creierul ala malefic satul de oameni, i-as omori in felul urmator:

  • as elibera un virus semimortal, pe care il pot tine sub control cu un vaccin;
  • as elibera teorii ale conspiratiei pe televiziuni precum Antena 3 sau pe site-uri de propaganda;
  • I-as vaccina pe cai care nu cred in ele si i-as lasa pe ceilalti sa se descurce.

Pentru mine ar fi reteta castigatoare: as ramane cu oamenii tineri, muncitori si ascultatori, as scapa de conspirationistii cu care pot avea probleme si cireasa de pe tort: cei pe care vreau sa ii omor ar refuza cu insistenta tratamentul.

Ar putea fi o coincidenta…

Sau poate ca totul este exact ceea ce este normal sa fie : a aparut un virus din cauza unei mutatii naturale, cu care trebuie sa ne luptam asa cum am facut-o si in urma cu sute de ani cu gripa spaniola, holera sau alte probleme. Planeta pe care traim este surprinzatoare: uneori in mod placut, alteori neplacut.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)