Supravegherea video, adaptare fortata

supraveghere video

In urma cu mai bine de 10 ani, emisiunea Big Brother facea ravagii in Romania, deoarece era foarte atragatoare ideea de monitorizare permanenta a unor persoane. Astazi, nu mai avem nevoie de o astfel de emisiune, deoarece monitorizarea video este o realitate prezenta la nivel mondial. Pe strada, in mijloacele de transport in comun, in magazine, in banci sau acasa, peste tot suntem supravegheati video.  Unii ar spune ca este neplacut sa fii supravegheat tot timpul, in timp ce altii sunt 100% multumiti de evolutia pe care a avut-o acest domeniu.

Indiferent de categoria din care faci parte, un lucru este cert: trebuie sa te adaptezi. Am vazut numeroase proteste impotriva sistemelor de supraveghere video, care au loc peste tot prin lume. Mi se pare o abordare extrem de nesanatoasa si ineficienta. Este exact ca si abordarea iubitorilor de animale, care protesteaza impotriva omorarii acestora. Cu sau fara proteste, aceste lucruri se vor intampla si poti sa te dai cu fundul de pamant, deoarece nu rezolvi nimic. In loc de a protesta, cel mai bine este sa te adaptezi si sa iti folosesti timpul intr-un mod productiv.

Pana la urma, camerele de supraveghere video aduc si beneficii, cum ar fi siguranta si posibilitatea de control a proprietatilor pe care le detii, fiind accesibile pentru mai toata lumea. Pe Http://www.skut.ro , spre exemplu, un kit de supraveghere video are preturi care incep cu cateva sute de lei, asadar, iti permiti sa il achizitionezi si sa il montezi acasa. Asadar, daca te simti atacat de supravegherea video, cel mai bine este sa raspunzi la atac cu atac, ca in orice razboi. Atunci cand te ataca cineva cu o arma, nu te duci la el cu mainile goale si il rogi sa lase arma jos, ci procuri repede o arma pentru a te apara. Nu este cea mai morala solutie, insa este, de departe, cea mai sanatoasa. Trebuie sa constientizam ca traim intr-o societate in care fiecare lupta pentru o viata mai buna, iar acest lucru duce la evolutie, dar si la involutie. Pana la proba contrarie, camerele de supraveghere video reprezinta o evolutie, chiar daca uneori sunt extrem de invazive si de neplacute.

 

s-ar putea sa iti placa si

Leave a Reply