Draga domnule, ( Scrisori deschise)

Domnule Ponta,

Iti spun domnule, atat cat mai am ocazia. Presimt ca in cativa ani, o sa imi impui un istoric ” tovarase”. Ca tot este moda scrisorilor deschise, iti scriu aceasta scrisoare, fara speranta si cu rusine. Imi e rusine cu toti cei care au pus stampila pe tine, doar pentru ca au primit o cutie de chibrituri si o felie din bugetul platit de noi, restul si imi e rusine de Europa, care a trebuit sa asiste la protestele celor cateva mii de oameni care nu si-au putut exprima optiunea. Imi este rusine cu toti cei care se plang ca sunt amarati, insa nu au muncit nici macar un minut in viata lor si imi este rusine cu mine, ca nu am gasit inca solutia sa scap de tine.

Ma simt ca proprietarul unei case invadate de sobolani. Da, tu esti sobolanul, dar casa in care faci gauri si pe care pui stapanire, este casa mea. Ca orice om normal, o sa plec in chirie, intr-o casa care imi ofera confort. Nu te culca pe o ureche insa, pentru ca revin cu solutii de deratizare si chiar daca reusesti sa demolezi din temelii casa, cu atat mai bine, pot sa construiesc una noua, din care sa lipsesti cu desavarsire.

Da, casa este Romania iar eu sunt tanarul care nu mai vede optiuni si solutii, avand nevoie de o detasare. Daca plec insa, nu inseamna ca nu o sa ma intorc, iar atunci cand ma intorc, fii sigur ca o sa am solutii pentru tine.

Ce iti propun eu, domnule Ponta?

Sunt de acord, ai sanse mari sa devii presedintele Romaniei, insa nu te imbata cu apa rece! Cei care te pun acolo nu sunt cei cu putere de munca sau cei pe care doresti sa ii storci de bani, de idei si de perspective. Nu! Cei care te pun acolo sunt cei de teapa ta, cei fara perspective, fara viitor si fara solutii. Ei sunt un numar, noi, ceilalti, suntem o forta.

Asadar, daca vrei sa ne intelegem, iti cer asta:

  • Jura ( Nu cu mana pe Biblie, ci cu mana pe un pix) ca daca planul tau pentru urmatorul an nu merge, iti prezinti demisia!
  • Vino cu un plan punctual, care sa imi garanteze ca sunt sustinut in demersurile mele, care sa imi garanteze ca DNA-ul ramane acolo unde este si care sa imi garanteze ca banii pe care ti-i dau se duc acolo unde trebuie sa se duca ( autostrazi, spitale, scoli), nu catre pomeni electorale atat de necesare pentru alegerile din 2016;
  • Recunoaste ca ai plagiat si recunoaste ca ai mintit ori de cate ori ai avut ocazia, cu scopul de a ajunge la putere. O sa te judec, insa promit sa te las in casa mea, atata vreme cat nu mai faci;
  • Jura ca puscariasii raman in puscarie;
  • Prezinta-mi solutii concrete, nu ca aceea prezentata de doamna ministru in intalnirea cu presedintele. Nu ma intereseaza sufletul dansei si cu siguranta nu ma intereseaza sufletul tau. Daca ai unul si daca exista judecata de apoi, cu siguranta nu il vad prea bine. Din pacate, nu exista..:(;
  • Raspunde-mi la intrebari. Eu, romanul nemultumit de tine, o sa iti pun intrebari. Acorda-mi 30 de minute si raspunde-mi la toate cu da si nu !;
  • Da-mi dreptul ca, daca nu faci tot ceea ce promiti in urmatorul an si nu iti prezinti demisia, sa te pot inchide pe viata. Nu vreau sa te omor, deoarece imi place fauna. Vreau insa, sa tin anumite animale departe de casa mea, atata vreme cat imi arata ca nu se integreaza.

Domnule Iohannis, 

Toate cele de mai sus sunt valabile si pentru tine. Vorbeste si convinge-ma!

Domnule cititor,

Stiu ca ma adresez doar unui cititor, cel care isi pierde vremea pe internet si este frustrat de neputinta. Scoate-ti capul din fund si iesi la vot! Se poate! Tu esti cel care decide! Ignoranta naste monstri. Ai doua saptamani la dispozitie, sa faci diferenta intre cei doi domni prezentati mai sus si sa decizi care iti va fi aproape in urmatorii 5 ani si care va avea grija de structura casei tale. Valorifica-le:

  •  Intreaba-i ce pot face pentru tine si obtine garantii de la ei;
  •  Pune-i fata in fata si analizeaza-le interiorul si exteriorul;
  •  Invadeaza-le intimitatea politica si afla istoria care i-a dus acolo unde sunt;
  •  Convinge-te ca unul din ei este perfect.

Dar, daca nu este niciunul perfect?

Va fi greu, dar nu imposibil. O casa se poate reconstrui, atata vreme cat terenul este acolo, iar noua casa poate fi mai ieftina si mai rezistenta decat vechea. Asadar, nu iti pierde speranta si nu uita ca esti cel care decide, oricat de minoritar ti se pare ca esti.

 

s-ar putea sa iti placa si

Leave a Reply